La locul meu de la birou, fumand o penultima tigareta si ascultand o melodie „Departe de ea”, meditez (a se citi vegetez)... imi arung privirea pe geam privind stelele dincolo de norii.
Meditez asupra usurintei cu care se poate distruge un monument... asupra vitezei cu care se poate profana o icoana adeseori asemanata cu viteza luminii si imi dau seama k nimic nu este etern... chiar si imaginea unei fiinte draga se poate estompa in urma unui cuvant, in urma unei istorisiri, a unei intamplari din trecut ce poate avea urmari in prezent...
Simt, aud, cum inima a incetat a mai bate datorita estomparii imaginii fintei ce reprezenta idealul vietii mele...
Oare voi cuteza sa privesc pentru ultima data chipul ce mi-a fost icoana in acest interval inainte de a-l arunca la cosul de gunoi? Sau intorcandu-mi spatele voi cauta chintesenta lucrurilor in insasi Ideea ce este eterna in viziunea Dacilor?
www.poeme.lx.ro