Trecutul ma va judeca?

La locul meu de la birou, fumand o penultima tigareta si ascultand o melodie „Departe de ea”, meditez (a se citi vegetez)... imi arung privirea pe geam privind stelele dincolo de norii.

Meditez asupra usurintei cu care se poate distruge un monument... asupra vitezei cu care se poate profana o icoana adeseori asemanata cu viteza luminii si imi dau seama k nimic nu este etern... chiar si imaginea unei fiinte draga se poate estompa in urma unui cuvant, in urma unei istorisiri, a unei intamplari din trecut ce poate avea urmari in prezent...

Simt, aud, cum inima a incetat a mai bate datorita estomparii imaginii fintei ce reprezenta idealul vietii mele...

Oare voi cuteza sa privesc pentru ultima data chipul ce mi-a fost icoana in acest interval inainte de a-l arunca la cosul de gunoi? Sau intorcandu-mi spatele voi cauta chintesenta lucrurilor in insasi Ideea ce este eterna in viziunea Dacilor?

www.poeme.lx.ro

Sub influenta virusurilor

De 2 zile sunt sub influenta virusurilor. Totul pentru mine a capatat un aspect ciudat... Gustul mi s-a schimbat... Puterile mi-au slabit... dar totusi “Sfarsitul nu-I aici” (cum spunea o melodie)… stiu… sfarsitul este dupa colt… acel colt dupa care nu s-a mai intors nimeni… am tot auzit de acest colt incat in curand voi capata fobii de colturi… voi incepe sa evit toate colturile … de la patrulatere, pentagoane si hexagoane pana la …. orice are colturi… voi incepe sa ador formele rotunde (fara aluzii sexuale… sunt prea slabit pt a ma mai gandi la ele… ) Voi incepe sa ma plimb doar pe mijlocul drumului… care drum? Al meu, desigur… acela cu obstacole din ambele sensuri… iar eu, undeva printre ele, incerc sa privesc inainte… “Capul sus!” – ma incurajeaza cunoscutii… dar dak voi merge cu capul pe sus voi mai observa pietrele de care se vor impiedica propriile mele picioare?
Pana atunci ma inarmez cu un ceai cald, un loc caldut in propriul meu pat si o carte buna pentru a-mi fii toiag de sprijin in aceasta aventura…


www.poeme.lx.ro

"Drumul Oaselor" part. II

Langa izvor imi odihnesc oasele. Incerc sa inchid ochii dar parca o vad pe nevasta mea cum imi pregateste merindele pentru camp. Imi vad fata gatindu-se pentru scoala. E fata mare acum, buna de maritat. Dar pentru ca invata bine am s-o marit dupa ce termina scoala.
Pe la amiaza, doar ce lasasem lucrul si ma pregateam sa mananc, imi arunc privirea spre sat si observ mai mult coloane de fum negru inaltandu-se.
Las lucrul si alerg spre sat. La intrarea in sat cateva femei imi spun ca au trecut turcii pe aici si au facut prapad. Fiecare a fugit incotro a vazut cu ochii. Cei mai bravi le-au tinut piept pana au fost rapusi si ei. Alerg spre casa mea unde in tinda imi gasesc scumpa nevasta rapusa de o sabie. Un vecin tocmai iesea din sopron imi spune ca fata mea auzind larma si forfota pe ulita a iesit in curte sa vaza ce e. Atunci un turc a zarit-o si a vrut sa o fure. Imediat a iesit nevasta mea aruncand in ei cu ce avea la mana si luptandu-se barbateste. Dar cum toti vecini fugisera mancand pamantul si nesarindu-i nimeni in ajutor a cazut rapusa iar turcii au luat fata si au plecat. Deschid ochii si privesc cerul: Norii grosi si albi se misca pe cerul senin.

www.poeme.lx.ro

...O, quae mutatio rerum!

Am plecat la Bucuresti. Ajuns acolo, cel dintai lucru ce l-am facut a fost sa revad mausoleul de langa padurea Baneasa. Crunta dezamagire! Stancile de ciment crapasera adanc, o aripa a vulturului era lipsa, cealalta se desprinsese si arata jalnic, tinandu-se intr-o sarma, iar balariile pusesera o nestanjenita domnie peste tot. Am descuiat anevoie lacatul ruginit si am patruns in cavoul care trebuia sa ne adaposteasca osemintele pentru totdeauna. Pe un perete atarna o fotografie a mea si a Lottei. Nu stiam nimic. Asadar, ea vizitase cavoul in lipsa mea? Am desprins fotografia si am cercetat-o cu aerul unui om care da peste o comoara. Intr-un colt, Lotte scrisese: Grig, iubitul meu, unde esti? Si eu pentru ce nu mai am curajul sa mor inca o data?
M-am asezat pa banca umeda si rece, coplesit de tristete, si mult timp am ascultat glasul acelei ciudate sirene care salasluieste in strafundul fiintei si canta uneori cand nu te astepti.
Doamne, cate amintiri! Pentru ce le-am iscodit astfel? Pentru ce mi-am ravasit intr-atat sufletul? De ce nu le-am lasat in pace? Sa doarma somnul adanc, tihnit, in mormantul trandafiriu, cu mireasma de primavara, si cantece mute, in care zace adolescenta mea dimpreuna cu Lotte, de care nu se va desparti niciodata?
Zadarnic am deschis fereastra, ca sa privesc spre trecut. Repede Grigore Dima, sa tragem storurile!
I-am telegrafiat lui Basu sa contramandeze agapa colegiala, deoarece o chestiune urgenta ma recheama in Anglia.
Dupa expedierea telegramei m-am simtit mai sprinten, mai usor.
Dupa-amiaza am trait o intamplare cu talc. Pe cand ma plimbam fara tinta pe Calea Victoriei, mi s-a parut ca ma striga cineva din spate (de fapt era o iluzie auditiva). M-am intors brusc sa vad cine era? In clipa aceea m-am izbit de o femeie care tecea grabita pe langa mine. Tamponarea a fost atat de puternica, incat mi-a cazut palaria pe jos.
- Ai putea sa fii mai atent, domnule, m-a apostrofat femeia.
Cand m-am uitat la ea, am ramas incremenit: era Ioana Paslaru, pustoaica pe care nu o mai zarisem de la revelionul din 1914, adica de 16 ani.
- Oana!
- Griguta!
Ne-am imbratisat pe trotuar, in mijlocul multimii de gura-casca, impiedicand circulatia. Am intrebat-o daca ea m-a strigat. Nu ma strigase. Ciudat! Cu toate astea am auzit destul de bine.
- Ce intamplare! Sa ne intalnim dupa atatia ani! Sa-ti fie rusine ca n-ai dat deloc pe la noi, m-a dojenit ea.
- Oana, abia am sosit azi-dimineata. Unde stam putin de vorba? Esti grabita?
Am intrat in cofetaria "Riegler", la doi pasi de noi. Ne-am asezat la o masa si am comandat prajituri.
O cantaream din ochi: inalta, subtire, mladioasa, parea o silueta descinsa dintr-un jurnal de moda.
- Spune-mi, cu ce te ocupi? Ce frumoasa te-ai facut!
- Serios? Gasesti? a zambit ea cocheta. Sunt arhitecta.
- Ce spui? Ti-ai ales o meserie cam grea.
- Oho! Sa vezi ce zgarie-nori trantesc pe hartie. Casa noastra tot eu am construit-o. Dar tu, spune-mi ce faci?
I-am povestit pe scurt toate intamplarile prin care am tercut de atata timp. Discutia naostra s-a intetit, hranita de amintirile care se desfaceau de pe ghemul fermecat. M-am uitat la ceas: noua si un sfert! Cand au trecut patru ore? Cu toate astea nici unul, nici celalalt nu ne induram sa plecam, desi a doua zi am fi putut sa ne vedem din nou.
- Asculta, Oana, de ce nu te-ai maritat pana acum? am intrebat-o brusc si m-am uitat lung in ochii ei.
- Pentru ca, a zambit ea cu inteles... Stai o clipa! Iti spun numaidecat.
A luat poseta de pe scaun si, umbland in ea, a scos o hartie ingalbenita care abia se mai tinea pe la incheieturi.
- Uite, vezi? Pentru asta...
Am luat bucata de hartie in mana si am citit-o uluit. Era angajamentul meu din noaptea revelionului, ca ma oblig sa iau de nevasta pe Ioana, scris si semnat de propria-mi mana. Hm! Scripta manent!
- Am glumit, Griguta, a adaugat ea razand. Adevarul e altul: cei ce m-au cerut nu-mi placeau, iar cei care imi placeau nu m-au cerut. Si asa, vremea s-a scurs. Am doua zeci si sapte de ani neimpliniti. Poate mai e timp, nu?
- O, desigur! Asculta, Oana, ce-ai spune daca mi-as tine angajamentul acum?
- Obraznicule, cred ca as fi in stare sa ma marit cu tine.
- S-a facut, Oana! Iti dau a doua oara cuvantul. De altfel tot ce s-a petrecut in viata mea n-a urmarit decat acest scop... Maine vin sa te cer parintilor, iar peste un an facem nunta din cauza doliului pentru tata. Ne-am inteles, domnisoara, logodnica?
Obrajii ei s-au impurpurat. Mi-a raspuns:
- Aveti dreptate, domnule logodnic, n-aduc 16 ani ce aduce o singura clipa.
- Sa nu uitam ca aceasta clipa trebuia sa vina odata...
...Cand sa plece, Ioana s-a intors brusc:
- Nu stiu cum vom face, dar eu nu te pot urma in Anglia...
- Cine ti-a cerut una ca asta?
- Atunci ramai in tara?... Doamne, ce bine-mi pare!
- Da, Oana... Si mie!... Dupa atata strainatate, nu-ti dai seama ce draga mi-a devenit patria. Si pe urma, cum s-o las pe mama singura?
Vorbind cu ea ma miram de pasul decisiv pe ca il facusem. Mi se parea ca nu-mi apartine, ca altcineva hotarase in locul meu. Oricum, adevarul era ca trebuia sa ma insor cu alta fata decat cu Lotte. Cui i-ar fi trecut vreodata prin minte asa ceva?
Dupa plecarea Ioanei am hoinarit in nestire pe strazi, tot cu uriasa obsesie a Lottei. desi mi-era totuna pe unde mergeam, pasii ma purtau, totusi, in locuri care aveau cate ceva de spus despre ea. Iata bisericuta in carca Cismigiului unde ne-am logodit, iar dincoace, in cocheta gradina, schimbata la fata de feeria iernii, am facut nunta.
Uite si casa din strada Primaverii unde am locuit impreuna. A ramas neschimbata si parca ma chema inauntru sa vad odaia parasita in pripa si in care poate mai erau lucruri de-ale noastre - uitate.
Brrr! iata si mohoratul hotel Europa, martor al unei nebunii care ar fi putut costa doua vieti. Acum mi-i draga hardughia aceasta, e a mea - ca un lucru de pret care mi-a mobilat fiinta.
Intr-un tarziu mi s-a facut foame de atata umblet. Mi-am adus aminte de Femina de odinioara si am vrut sa cinez acolo, intre amintiri. Dar localul unde petrecusem atatea clipe minunate se transformase intr-un restaurant obisnuit, nu mai avea infatisarea de altadata.. Era lume multa, mai ales tineret. In fata mea se intindea o masa lunga, unde se ospatau studenti si studente de-a valma. Pesemne, sarbatoreau un profesor iesit la pensie sau aveau vreo aniversare. Toti zburdau neastamparati, radeau, cantau, starnind o galagie infernala. Cativa intretineau discutii cu alti colegi, tocmai in partea opusa a localului, peste sapte-opt randuri de mese. Abia atunci mi-am dat seama ca nimerisem intr-un restaurant studentesc.
Mi-a placut mult atmosfera de veselie si exuberanta, care-mi strecura in suflet o tristete dureros de dulce, trezind vremea adolescentei mele. M-am gandit la Heidelbergul de altadata, la beraria lui Ruder, la fermecatoarea Kathi, la Karl Heinrich. „Kathi! Kathi, o scutura printul, cu sufletul ars, numai pe tine, pe tine te-am iubit!” Dar Kathi e alta si el insusi altul. S-a strecurat un gol mare intre ei, nu mai e ca odinioara. Dragostea s-a stins si a ramas doar amintirea. Ea s-a logodit cu Franzel si va pleca in Austria, iar el se va duce la Karlsburg sa se insoare cu printesa Hedwig, pe care n-o cunoaste inca.
...Si-n locul printului am rasarit eu – si locul lui Kathi l-a luat Lotte, cu privirile straine, in ochii careia nu m-am mai regasit, care tinea de mana trei copii zburdalnici, cu zulufii balai.
Haide, Karl Heinz, sa plecam! Nu mai avem ce cauta la Heidelberg! Acolo nu mai e ca altadata! Veselia si cantecul au pierit de pe buzele tuturor. Iar paharele lovite de masa, din faimosul ad exercitium salamandris, suna gol, fals, lugubru...
Sa plecam cat mai repede, Karl Heinz, visul nostru de dragoste s-a vestejit ca o floare peste care au trecut atatea toamne. Sa-l culcam undeva, intr-un ungher tainuit al sufletului, ca sa adoarma adanc, sa nu se mai trezeasca niciodata, caci ne-ar durea... ne-ar durea!...
S-a facut deodata liniste in local. Studentii s-au ridicat in picioare si-au inceput sa cante incet, duios, ca o adiere de vant, care vine de foarte departe si freamata in frunzisul vested din preajma iernii:

O, vis al vietii studentesti
Din vremuri disparute,
De ce nu vii sa infloresti
Simtiri ce azi stau mute?
Zadarnic stau si ma gadesc,
Eu urma nu ti-o mai gasesc...

O, jerum, jerum, jerum,
O, quae mutatio rerum!

- De ce plangeti? M-a intrebat un student de la o masa vecina.
Am tresarit neplacut, parca m-ar fi surprins cineva inchinandu-ma. Nu stiu ce i-am raspuns.

(Mihail Drumes, Elevul Dima dintr-a VII-a, Editura Tineretului, 1968, p. 427-432)

Inainte de a fi acuzat de lipsa de inspiratie doresc ca prin acest post sa aduc un omagiu d-lui Mihail Drumes prin ceea ce a exprimat in acest ultim capitul al cartii citate...

Nici nu puteam gasi cuvinte mai potrivite...

"Drumul Oaselor" part. I

Lasand ogorul in plata Zefirului ma indrept spre casa unde imi pun cateva merinde in desaga o azvarl pe umarsi ma indrept din sale.
Privind in jur doar negrul pamant mi-se arata.
"Ciudat! As fi pus ramasag ca auzi glasuri..."
Imi indrept pasii... incotro vad cu ochii.
Pe poteca un bade imi grai:
"Servus Ioane. Da' und' te grabesti asa?"
"!?"
"Ce-i Ioane? Nu mai vezi bine? Is Vasile. De 20 de ani stam gard in gard."
"Servus... Vasile."
"No, da' und' te zoresti asa?"
"Apai... pana dupa munte... pana la Irodiece."
"No... servus. Drum bun."
Imi continui drumul intrebandu-ma cine o fost.
"O fost..."
Poposind la un parau imi privesc chipul in apa:
"Tulai, ce-mi crescu barba!"
La marginea apei imi intind trupul si mi-l hodinesc...

Am citit mai ieri intr-un ziar ("Compact", 1 august 2007, p. 8) cum ca Mutu a devenit subiect de reality show.
Felicit pe aceasta cale pe regizorul Marius Daniel Popa cel ce a avut stralucita idee a acestui reality show.
In definitiv aveam prea mult timp liber la dispozitie, chiar daca incercam sa mi-l ocup urmarind (cu sufletul la gura) reality show-uri cu familiile Columbeanu si Prigoana.
Tot pe aceasta cale as dori sa-i propun domnului Popa ideea de a creea un reality show despre Ion a lu' Stan Patitu si Maria lu' Vasile Barba-Lunga. Sot si sotie. Amandoi din satul Seceta, judetul Caraolt.
Ard de nerabdare sa o vad pe Maria cum se trezeste la 04:30 pentru a face curatenie la porci si ai hrani, pentru a mulge vaca, a hrani pasarile si a tranti doua oua in tigaie, astfel incat la 05:30, cand se trezeste Ion, sa aiba in farfurie cele doua oua, bucata de branza si cana cu lapte proaspat muls altfel... stie Maria ce bataie isi ia, ca la cata bataie a mancat la viata ei de la Ion... Oricum primeste 2 palme si un pumn in cap pentru ca oualele s-au prajit mai mult decat ar fi vrut Ion.
Dar Maria tace si rabda (cu stoicism) pentru ca asa a fost invatata de familie:
"Mario, tine minte, in casa barbatul este stapanul! Si vei spune ca el, si vei face ce spune el. Nu ai voie sa spui nici un cuvant impotriva lui. Altfel noi te omoram. Noi te-am facut, noi te omoram!"
Dupa ce Ion isi serveste micul dejun, mai bea o litra de tuica, isi ia sapa si pleaca.
"Unde?"
"La amanta." vor raspunde cei ce urmaresc reality show-uri.
Raspunsul intr-o editie viitoare...

Recolta

Dupa servirea micului dejun ies in tinda si intr-o tihna adanca ridic ochii spre cer.
Raman petrificat.
Cerul de un albastru pur cum rar mi-a fost dat sa-l vad.
Razele Soarelui imi patrund prin Ochii incalzindu-mi Inima si prevestindu-mi o zi propice culegerii roadelor.
Pe ganduri nu stau si luandu-mi secera din cui si cu avant ma indrept spre camp dornic sa culeg roadele muncii mele.
Ajung pe locul meu si imi privesc graul.
"Doamne, ce frumos este! Nu mai exista nicaieri un asemenea grau manos!" si intind mana stanga pentru a apuca un manunchi de spice iar in dreapta avand secera ma pregatesc sa-l tai cand observ cum cerul se intuneca.
Imi ridic privirea spre cer si il vad cum se innegura iar picaturile de apa umezeste pamantul.
Imi spun ca este trecatoare si decid sa astept.
Asteptand vreme de un ceas si neobservand nici o schimbare catre cer ridic ochii si spun:
"Zefir, Zefirule de acum inainte sa indrepti norii doar asupra recoltei mele. Fie vara, fie iarna sa se inece in umezeala. Iar tu, Luna, sa acoperi Soarele in momentele lui de stralucire pentru ca nu mi-a fost dat sa ma bucur de propria recolta."